Originea Daciei din vestul Europei

Un document important pentru noţiunea de Dacia cât şi pen­tru originea şi istoria descendenţilor ei, este Chronicle Roll sau Moseley Roll, o cronică istorică al cărei original s-a pierdut dar ale cărei cópii şi manuscrise după aceste documente, făcute în secolul XV, în timpul domniei lui Henry al VI-lea, se găsesc la: „Univeristary College”, din Londra, „Corpus Christi College” din Cambridge şi „Bibliotheque Nationale” din Paris.

Acest document este o genealogie a popoarelor germane, o legendă a acestora. Astfel Steph, Steldius ori Boerinus este primul locuitor şi iniţiator al popoarelor germane care are nouă descendenţi, cele nouă popoare germanice vechi, iniţiatoare: Geate, Dacus, Suethedus, Fresus, Gethius, Wandalus, Iutus, Gothus, Cinrinicius.

Dr. Alexandru Bădin din New Jersey, în lucrarea „Dacia din Vestul Europei” publicată la New York – 1998, Editura The Geryon Press, descrie în amănunt şi cu lux de informaţii această legătură dintre Dacia de Est şi Vest, dezlegând o istorie până acuma nedezlegată, o istorie legendară, reabilitând pe baze istorice şi documentare, originea Daciei din vestul Europei. […].

                                                             Lupul Dacic Orăştie - Photo © Robert Serban

Revenind la cei 9 descendenţi ai lui Boerinus [Boier] este clar că ei nu reprezentau persoane ci popoare iar pre­istoria devine dintr-o dată un roman fascinant poliţist: cum de ei, germanii, pot accepta ca două dintre ramurile lor să poarte nume ca geate şi dacus? Să fie oare o simplă coincidenţă, ori sosirea pe teritoriul Germaniei, atunci, a unui trib carpato-danubian, după retragerea calotei glaciare şi încălzirii climei, să fi generat această legendă!

• Există un erou scandinav, Beowulf, conducător al unui popor numit geate, geatas, guata sau guatar.
• Friedrich Heer în cartea sa „The Medieval Word” New York, New American Library, 1961, descrie trei profesori iluştri de la Universitatea din Paris, secolul XIII, toţi originari din nordul Europei: unul din ei fiind Boetius din Dacia. Acesta era reprezentantul tezei mult-dezbătute a „dublei realităţi” şi care descria cunoaşterea şi religia ca două principii diferite, fiecare având validitatea ei proprie. Ideile lui eretice au fost aduse la tăcere, în anul 1277, printr-un decret papal.

Localizarea geografică a Daciei, ţara lui Boetius, este controversată. După profesorul Jensen S. Skovgaard, termenul de Dacia avea două semnificaţii: – prima se referea la un membru al ordinului dominican sau franciscan, însemnând că persoana aparţinea Provinciei Dacia, în care erau cuprinse teritoriile mai multor ţări: Danemarca, Norvegia, Suedia şi Finlanda. A doua semnificaţie ar însemna că persoana aparţinea ţării Dacia din vechile texte latine ale Evului Mediu, numită, de asemenea, Dania sau Danemarca. Aşadar, găsim două grupuri de populaţii, în două regiuni geografice diferite din Europa, care poartă aceleaşi nume de daci şi Dacia. Un grup este situat în estul Europei (în vatra vechii Europe) şi celălalt în partea de nord-vest a continentului, unde găsim ca stat Danemarca, numită şi Dacia, în vechile texte latine, sau o găsim ca provincie, regiune, numită tot Dacia, incluzând de data aceasta Suedia, Norvegia, Danemarca şi Finlanda.
Ce este interesant, ca datare istorică, Dacia din estul Europei a fost menţionată în istoria scrisă – din secolul II î.d.H. în timp ce cea din Vest, mult mai târziu, în jurul secolului IV d.H.

                                                                                       Sarmizegetusa Regia Photo © Robert Serban

Problema originii naţionale a lui Boetius din Dacia nu trebuie să fie dezbătută între suedezi şi danezi, ei trebuind să se adreseze Daciei de Est, acolo fiind cheia care le poate deschide uşa preistoriei originii lor.

Este oare posibil ca pe o arie geografică determinată undeva la vest de râul Rin şi la est de Munţii Carpaţi să existe două regiuni şi două popoare cu nume identice, cu tradiţii culturale, religioase şi lingvistice foarte asemănătoare, care să nu aibă o legătura istorică între ele, care să nu aibă o istorie, un trecut şi o origine comună?

Ei, pelasgii-carpato-danubieni şi-au purtat simbolurile peste toate zonele cucerite; astfel găsim crucea pelasgică nu numai pe un vârf de lance la Torocello, lângă Veneţia, dar şi la Muncheberg (Germania), din Balcani şi până în Asia Mică şi de acolo până în India, Coreea şi Indonesia (insula Bali); cea mai veche din lume găsindu-se la sudul Dunării, pe teritoriul Bulgariei de azi, vechimea ei fiind de peste 7.000 de ani. 

Pasărea heraldică a Ţării Româneşti, Corbul Pelasgic, pasărea sfântă a zeului Mitra (zeul Soarelui, aparţinând populaţiei celei mai vechi din panteonul vedic), adorat aşa de mult în regiunile Daciei (vezi N. Densuşianu, Dacia preistorică, p. 426, Ed.Meridiane,1986), are în plisc o cruce pelasgică simplă, alteori dublă; în Octoihul slavonesc tipărit la 1575, această cruce are în partea superioară forma unei zvastici vechi pelasgice, simbol al soarelui renăscut sau al soarelui de primăvară. 

Tot astfel o găsim şi în Psaltirea slavo-română de la 1577 (Bianu şi Hodos,Bibliografia rom. Tom.I. 61-1575,67-1577). [...]

                                                     Falx Dacic - Orăştie - Photo © Robert Serban

Dacă ne uităm în „Mica cronică a regilor din Leire” scrisă în XII d.H. găsim: „Erat Ergo Dan Rex in Dacia Per Triennium” – Dan a fost deci rege în Dacia, timp de trei ani. 

În partea de jos a aceleiaşi pagini R.W. Chambers aduce o notă informativă deosebită: 

Dacia = Den-Mark. 

După o reexaminare a documentului Moseley Roll se poate observa că atât numele regelui Dan cât şi al poporului Dani sunt absente din acest document, apariţia lor istorică fiind mult mai târzie. Dani, Dania, Danemarca sunt nume mai recente ce au înlocuit numele tradiţional de Dacia.

Venirea danilor din nordul Scandinaviei a deplasat o parte a populaţiei de daci pe teritoriul Olandei de azi, unde locuitorii ei sunt cunoscuţi şi azi sub numele de Dutch, care se pronunţă: Daci.

Runele scandinave seamănă extraordinar de mult cu scrierea Dacică.

 Bibliografie:

1. Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică
2. Dr. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei
3. Petre Morar, Noi nu suntem latini

THE MONUMENT OF DECEBAL: "Dacian sword" called "SICA"

                                        THE MONUMENT OF DECEBAL

                                                               Photo © Robert Serban

The representation is a "Dacian sword" called "SICA" place in judetul Hunedoara - Transilvania - Romania , was designed by Maximilian Schulmann. 
The unveiling of the bust took place during the celebration of 750 years of documentary attestation of the locality.

The Dacian war flag, Dacian tradition and religion

                                                 The Dacian war flag

Ones of Romanian’s ancestors there are the Dacians (named also in Roman informations), or Gethians (in Greek informations), the north-Thracian.
In the history of those ancestors, the wolf took an important role.

Any history of the Romanian people describes the Dacians`s flag, which had a wolf`s head and a dragon`s tail, and when the wind blown, it produced a sound that scared the enemy`s armies.

Nicolae Iorga, one of Romanian`s greatest historians, told that "the snake, the dragon from the Dacian flag, it is not only an animalic symbol, but the very essence of the ancestors`s religion!".

In other words, the Dacian flag had a spiritual semnification and, as is understood for the dragon, it is also understood for the wolf.

In his essay "From Zalmoxis to Gengis-Han", Mircea Eliade proposes an interpretation of this symbol under the title "The Dacians and The Wolves".
His interpretation originates from the name "Daoi" given to the Dacians by Strabon, and from the noun "Daos", which in frigian means "wolf", the result - "Daoi" means "wolves".

Mircea Eliade chooses his examples from the only linguistic area related with the Thracians and the Dacians, the city Daousdava, from Moesia Inferior, between the Danube and the Balcans, meaning "The City of Wolves". A scytic kindred which haunted on the eastern side of the Caspic Sea was called "Daoi" - the latins called it "Dahae" and the greeks "Daai", very probably from the iranian stem "Dahae" - meaning "wolf".

Southern of the Caspic Sea it was Hyrcania, in Eastern iranian "Vehrkana", western iranian "Varkana", from the stem "Vehrka" - meaning "wolf". All this names ment "The Wolves Country".

The same population was called in Arcadia "lycaons", as the state was "Lycaonia" or "Lucaonia" in Asia Minor. The spartan description of "Laconia" derives from the same stem.

In Arcadia there was a God Lycaion, as there was an "Apollon The Lycagenet"; "lyca" corresponds to "wolf", and Apollo is the one born by the wolf.

More complex is the ritual of initiation of the "young wolves", meaning the youngsters organized in manly closed organizations, which purpose is to make them pass those exams which made them looked like the breed they took as a symbol.

Usually, the one who wants to borrows until identification the qualities of the beast, is the hunter. Killing the beast and wearing its skin, he becomes the god-animal; the breeder is the prototype of the warrior.

An interesting fact is that "dances of the wolves" were played by certain tribes before the battles; in the view of Mircea Eliade, the Dacians are a warrior brotherhood, who had the wolf as a symbol, as we can see on Trajan Column in Rome.

More about Dacians here:

                                               1) About Dacians religion

  

                              2) A wonderful movie about Dacian's first king Burebista

Realitatea cosmogonica a Kogaiononului , cosmogonica Dacilor

Kogaiononul - mit sau realitate ? 

Realitatea cosmogonica a Kogaiononului 

Bunul Dumnezeu a vrut sa descoperim in anii din urma, pe masive pietre de munte, mai multe incrustari geometrice dacice, care confirma corectitudinea ipotezei despre "topografia cosmogonica a dacilor" {Fig. 4}. 

Cum bine se vede pe aceste picturi geometrice dacii cunosteau arcul de cerc, axele de coordonate, chiar si intregul complex topografic din Fig. 1-4,  lipit de Marea Linie Dacica l-am regasit pe acele pietre {Fig. 5, a, b, c}.

Noi am numit incrustarile dacice de pe pietrele de munte "hartile cosmogonice ale dacilor" [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon ]. Cercetindu-le cu atentie am observat ca deasupra Marii Linii se afla un nod central, din care iradiaza mai multe linii-raze. Suprapunind Marea Linie Dacica despre care v-am vorbit deja, cu Marea Linie de pe harta dacica desenata de noi nu a fost greu sa determinam topografic acest loc {Fig.6} 

si sa vedem ca figura construita de noi aprioric {vezi si Fig. 3} coincide de minune cu desenul dacilor {Fig.7}  

si ca ea reprezinta Constelatia Dragonului, cea care, parbolic vorbind, sustine rotatia multimilenara a Polului Nord Ceresc {Fig. 8} si ne arata ca intregul complex construit de daci reprezinta in mare o anumita pozitie a Dragonului fata de Polul Nord Ceresc si fata de celelate constelati (Sarmisegetusa Regia apare ca steaua Alfa a Ursei Mici, actualul Pol Nord Ceresc)

Acest nod central sta mai la nord de un mare patrulater, care coincide cu curgerea riului Strei; mai jos de acea linie,  si in interiorul curgerii Streiului, se afla un punct indicat de daci cu o cruciulita. Acel punct nu poate fi altul decit Sarmisegetusa Regia. Atunci nodul central din care pornesc liniile-raze se re-gaseste topografic undeva pe dealul Uroiu, peste Mures, la nord de Simeria. Liniile care sint trase din acest nod, daca sint omologate cu punctele topografice actuale, ne duc exact in cetatile dacice despre care am vorbit mai sus (Pecica, Clit, Moigrad, Saratel, Sighisoara, Racos etc).

Faptul ca dacii au legat de acest nod topografic singular intregul lor algoritm, faptul ca el se afla pe un munte la poalele caruia curge un riu mare (amintim ca inainte de taierea meandrelor Muresului de catre austrieci acest riu avea cam de trei ori mai multa apa decit acum si ca in antichitate clima era cam cu 30% mai umeda - deci Muresul era un adevarat riu mare, navigabil, si, posibil, mai mare ca Tisa, adica principalul afluent al Dunarii [Liviu Marghitan, Valea Muresului - parte integranta a sistemului de fortificare a Daciei, Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207]), faptul ca de pe acest munte se deschid privelisti uluitoare a tarii Hategului, faptul ca anume partea nordica a Dealului Uroi ofera o exceptionala priveliste a Cerului Nordic, faptul ca din acest nod pornesc numai 5 raze, ne-a permis sa dam urmatoarea ipoteza: Dealul Uroi este Kogaiononul dacilor.
Perighiezele noastre in aceste locuri ne-au dat satisfactie deplina. Zidurile antice, necercetate inca, se mai pot urmari si astazi, multimea ceramicii din toate culturile preistorice si istorice, inclusiv din cultura Turdas, este remarcabila, sta chiar  la suprafata, in musuroaiele de furnici sau cele sapate de cirtite. Artefactele demonstreaza ca la poalele sudice si estice ale Dealului Uroi se afla un exceptional megapolis preistoric, probabil cu functii sacre. Cel putin unul din valurile de pamint care il inconjoara repeta iconografic desenul constelatiei Dragonului [A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Kogaionon], lucru care l-am mai intilnit si in alte parti ale Daciei [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon]. Perighiezele au mai aratat ca partea apuseana si cea nordica de la poalele Dealului Uroi este curata arheologic, lucru care sugereaza faptul curateniei sacrale a acestor locuri (orice locuire murdareste locurile sacre, motiv din care, dupa parerea noastra, nu sint locuite nici cetatile dacice), legate si de Apusul de Soare, si de Nordul Instelat.
Urcarea pe muntele Uroi este posibila doar pe panta lina, nordica, unde am identificat doua drumuri; unul, cel de la rasarit, se pare, avea functii ritualice, celalalt, de la vestul pantei, era, poate, drumul pe care veneau pelerinii la Marile sarbatori religioase ale dacilor. La fata locului am putut constata existenta pe aceiasi parte nordica a Dealului Uroi a unui vechi val care imprejmuia muntele din partea asta, usor accesibila. Pina la acest val nu apare nici un fel de urma antropica, dar imediat dupa el se deschide un adevarat eldorado arheologic. Ceramica iesita la suprafata pare a fi din toate vechile epoci ale acestui tinut, locuit inca din timpurile primordiale, dar cea dacica e cea mai multa. 

Un deosebit interes prezinta stratul gros de ceornoziom (aproximativ 1 m) de pe platoul din virful dealului, care apare dupa valul indicat si care nu avea cum sa stea de milenii numai pe acel platou. Lipsa ceornoziomului in partea vestica si nordica de la poalele Uroiului ne-a facut sa presupunem ca el a fost adus acolo cu buna stiinta pentru scopuri care ramin inca neelucidate. 

Inca si mai fantastice ni s-au parut cele vre-o 18 rotonde (mai multe nu am putut depista din cauza vegetatiei) orientate nordic cu o sapatura adinca {Fig. 9}. 

Era clar ca sintem in locul unde multimi uriase de daci (sau alte populatii muresene si simeriene) se adunau pe Uroi pentru a venera un eveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic, la Apus de Soare. Or, dupa parerea noastra, nu Dealul Uroi este Muntele Sfint, ci tocmai acest eveneniment ceresc, oglindit topografic cu formidabile marcari pamintesti, reprezinta Kogaiononul, Muntele Sfint al dacilor, care e in cer, nu pe pamint (atragem atentia ca si Constelatia Dragonului are forma unui munte). Adica, de fapt, Kogaiononul este un algoritm cosmogonic ritualic, un munte ceresc care se oglindeste in constructile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca el sa fie construit in mai multe exemplare asemanatoare geometric. Asa am descoperit ca dealul Uroi este doar unul din cele 4 Kogaionoane pe care noi le-am identificat pina acum (din considerente legate de protejarea acelor locuri de invazia cautatorilor de comori noi nu dam aici localizarea lor topografica), iar asa zisele cetati dacice sint marcarile celor 16 stele ale Dragonului, cunoscute pe atunci, deci locuri sacre, adica temple dacice si nu cetati de aparare sau de refugiu. Anume functiile lor religioase lamuresc si efortul uman cu care au fost construite, si finetea cioplirii pietrelor, si poezia amplasarii lor, si enormele terase din apropierea cetatilor, pe care dacii isi asezau, probabil, salasele de pelerini, si adevaratele drumuri care inconjoara zidurile dace, drumuri pe care multimile inconjurau ritualic templul. 

 Faptul ca Marea sageata a Soarelui de andezit, compusa tot din 16 pietre, indica cu o mare exactitate nordul, ca si multe alte constructii dacice ritualice (de pilda cele de pe raza comunei Beriu, sau enigmatica baie de la Gioagiu-Bai, sau cea de la Racos, aflata la 60 km nord de vf. Omu), ne indica, cum am aratat, ca este vorba de un eveniment care se intimpla undeva la nord. Care nord? Cel din templul spre care arata sageata. Se stie, constructia din acest templu, distrusa si de arheologi, este enigmatica. Generalul Vasile Dragomir a dat pina acum cea mai serioasa pista de interpretare a acestui sanctuar [Vasile Dragomir, Vasile Rotaru, Marturii geodezice, Editura Militara, Bucuresti, 1980]. El sustine ca dacii au reprezentat acolo pozitia planetelor din sistemul solar, 9 cunoscute la timpul cela, tot atitea cite pietre-marcari sau gasit in prima investigatie areheologica. Noi am mers mai departe pe aceasta ipoteza astronomica. Unind punctele acestui sanctuar dupa modelul de pe pietrele dacice

noi am obtinut aceeasi figura a Kogaiononului ceresc {Fig. 10}. Se mai stie ca pe a 16 piatra a Sagetii Soarelui de andezit sa gaseste incrustat acest semn {Fig. 11 a,b}, adica tot Jogaiononul.

Deci arheologii, care au sapat atita la Gradiste, ar fi trebuit sa ridice ochii spre nordul Cerului instelat din preajma Polului Nord Ceresc ca sa inteleaga rostul Marii Sageti. Dar care Pol Nordic Ceresc? Cel din anul cind s-a intimplat evenimentul pe care dacii l-au insemnat cu atita geniu? Se stie ca Polul Nord Ceresc, care se apropie actualmente de Steaua Alfa a Ursei Mici, efectueaza o mare rotatie, numita precesiune, cu durata de 25725 ani. Minunea este ca acest numar se imparte exact la 5, anii care treceau la geti, cum sustine Herodot, de la un sacrificiu uman la altul.  Minunea e ca cercul acestei uriase precesiuni, care face ca punctul de echinoctiu al Soarelui sa fie in fiecare an deplasat, inconjoara o singura constelatie - Dragonul, si o intretaie intr-un singur punct, apropiat de Alfa Dragonului.

Daca unim cu o linie dreapta steaua Lamda din coada Dragonului cu steaua Epsilon, care marcheaza picioarele lui, obtinem un exceptional ceas cosmic. Rotatia zilnica a Dragonului in jurul Polului Nord Ceresc ne arata cu exactitate ora, ba chiar si minutele zilei si, mai ales, noptii, iar locul Polului Nord Ceresc fata de aceasta linie ne va indica numarul de solstitii care au trecut de la evenimentul care ne intereseaza {Fig. 12}

.

Or, daca orientam Marea Linie cereasca a Dragonului, asa cum sta ea la Apusul de Soare din anul 494 BC, pe linia paminteasca desenata de daci cu zidirile de la Pecica, Deva, Cugir, Boita pina la Virful Omu, obtinem o coincidenta uluitoare. "La apus de soare/ vor sa mi te-omoare/ ..."  nu mai pare acum o simpla fantazie a unui poet anonim, ci un veritabil imn gnostic dacic, atrofiat pe alocuri de trecerea timpului, imn pe care dacii il spuneau, probabil, tot asa cum noi spunem azi "Tatal nostru carele esti in ceruri...". Mai mult decit atit - punerea paminteasca a Polului Nord Ceresc in locul indicat de daci mai sus de Marea Linie a Dragonului, ne indica destul de bine Dealul Uroi si imprejurimile lui, dar si anul care este reprezentat de daci cu Kogaiononul, adica Apusul de Soare de la solstitiul de vara din anul 494 BC.
Inca o minune mai reiesa din aceasta harta magnifica: unirea stelei Lamda a Dragonului cu locul unde se afla Polul Nord Ceresc la Apusul de Soare de la Solstitiul din anul 494 BC ne conduce in prelungire pina la steaua din centrul Crucii Lebedei. Or, Lebada stilizata descoperita la Sarmisegetusa Regia sta si astazi parasita in curtea Muzeului din Deva. Grecii reprezentau cu Lebada pe Zeus. Ce reprezentau dacii cu aceasta constelatie?
S-au descoperit o multime de cruci pe locurile unde au trait dacii. Si noi am fotografiat destule {Fig. 13}

Este clar ca aceste cruci, ca si cele cucuteniene sau turdasine, dam numai o pilda, deconspira o realitate gnostica si cosmogonica a stravechilor populatiuni carpato-dunarene, populatiuni nordice prin excelenta, aflate mereu in preajma formidabilei rotatii zilnice si a Lebedei, si a W-ului Casiopeii, si a Urselor, dar mai ales a Dragonului, care strajueste marea precesiune a Polului Nord Ceresc, si care mentine astfel si Soarele, si Luna pe liniile de Fiintare ale omului.

Or, legatura Kogaiononului cu Crucea Lebedei, care este orientata magnific pe Fasia Colosala a Caii Laptelui ne-a permis sa lamurim inca un mister al topografiei cosmogonice dacice. Linia vf. Patru - Banita a triunghiului dreptunghic de baza descoprit de noi in 1995, pusa in coordonatele topografiei ceresti, este paralela cu Calea Laptelui, adica si cu linia care leaga Crucea Lebedei cu W-ul Casiopeii. Iar maretul triunghi dreptughic insemnat pe pamint de daci nu este altceva decit un reper inteligent pentru cei care urmaresc si stelele pe cer, si legea morala din ei {Fig. 14}

Astfel Calea Laptelui, Dragonul si polul Nord Ceresc formeaza o echipa geometrica senzationala, temeinica din punct de vedere al stabilitatii triunghiului dreptunghic in actuala devenire cosmica, la vedere tocmai din cauza acestui argument, si, in acelasi timp, aflata in necontenita miscare precesionala, miscare care schimba tot timpul unghiul de cadere al razelor solare pe pamint, lucru care influenteaza benefic dezvoltarea necontenita a materialului biologic de aici.
Desenarea asemanatoare a triunghiului vf. Patru-Banita-Piatra Rosie pe datele Marii Linii Dacice Pecica-Vf. Omu  {Fig. 15}

ne arata ca asa zisa construire romana a podului de la Drobeta este o mistificare a istoriei de catre Traian, cum sustine Napoleon Savescu [N. Savescu, Noi nu suntem urmasii Romei]. Chiar si astazi nu se poate construi in 3-4 ani un pod peste Dunare intr-un loc atit de dosit si de nepotrivit. Or, noi credem ca punctul topografic Drobeta reprezinta inteligent la daci originea celor care au cunoscut precesiunea cerului instelat inca din preistorie si care au transmis aceste cunostinte din generatie in generatie cu simboluri geometrice, ca in preistorie, nu cu ajutorul alfabetului fonemic, care transmite de cele mai multe ori desartaciuni, nu date (amintim ca si Cuina Turcului, si Schela Cladovei, se gasesc tocmai in aceste locuri si ca nu zadarnic descoperim atitea paralelisme intre iconografia culturii Garna, formata la Portile de Fier ale Dunarii si contemporana nasterii scrisului fenician, si cea dacica [A. Vartic, Puterea Spiritualitatii dacice , Dava International, N2, februarie, 2001]. Podul de la Drobeta, loc destul de ascuns in meandrele de fier ale Dunarii, o fi fost construit de Burebista in timpurile cind Dacia se intindea si dincolo de Dunare (pentru a cuprinde si varsarea Muresului in ea), si cind hotarele imperiului roman se aflau departe de acest loc (noi credem ca dacii au construit stilpii de sustinere a podului intr-un an deosebit de secetos din timpul lui Burebista). La apropierea acestor hotare dacii au demolat arcurile podului, nu si stilpii de sustinere. Dat fiind importanta deosebita a punctului Drobeta in religia dacilor, Traian si sfetnicii lui, printre care il amintim pe viitorul imparat Hadrian, cel mai erudit imparat al Romei, au hotarit sa cucereasca mai intii acest pod, sa-l reconstruiasca si sa inceapa al doilea razboi, cum se si vede pe Columna, prin trecerea lui ritualica pentru a umili firea demna a dacilor si, astfel, pentru a-i slabi si cuceri. Lupta din anul 101-102 care e arata pe Columna la apele unui riu mare nu poate avea alta motivare pentru daci decit hotarirea de a-si recuceri unul din cele mai importante puncte strategice ale statului lor, adica Drobeta. Si numai asa noi lamurim faptul ca lupta de la Tapae a fost mai repede o inscenare a  desteptului general roman care i-a permis sa ocupe nestingherit Drobeta, unul din cele mai insemnate locuri pentru echilibrul moral al dacilor.
Or, acest urias triunghi, pe ipotenuza caruia este construit Dragonul ceresc de la Apusul de soare de la solstitiul din vara anului 494 BC, coincide, cum bine se vede, cu Dacia Romana, cu Dacia Felix. Totul arata ca dacii lui Decebal ocupau tocmai acea tara care coincidea cu imaginea Zeului lor ceresc, oglindita inteligent in superbul triunghi dreptunghic vf. Omu-Drobeta-Pecica, asemanator cu triunghiul vf. Patru-Banita-Piatra Rosie {Fig.9}.
Asa se lamureste faptul ca Traian nu a cucerit alte teritorii dacice (vezi, de pilda, cum sta hotarul Daciei Romane pe Mures): acele teritorii nu intrau in statul lui Decebal, iar certarea cu alti regi  geto-daci nu ii trebuia lui Traian.

Dar ce eveniment s-a putut intimpla in anul 494 BC? Legarea pe care Herodot si alti scriitori antici o fac lui Zalmoxis de Pytagoras, cel care s-a intimplat sa moara tot in preajma anului 500 BC, ne da dreptul sa dam inca o ipoteza ce poate fi controlata stiintific: la solstitiul de vara din anul 494 BC, la Apus de Soare, s-a intimplat ceva exceptional cu zeul dacilor, care a fost si regele lor. Ce a putut sa se intimple intr-o zi atit de bine insemnata astronomic si cosmogonic? Doar sacrificiul zeului, care era si regele lor, sacrificiu care marca un eveniment ceresc major din punctul lor de vedere. Acest eveniment putea fi doar unul: trecerea Polului Nord Ceresc prin linia care uneste steaua Lamda din coada Dragonului cu centrul Constelatiei Lebedei. Iar Crucea Lebedei s-ar putea astfel sa insemne locul din cer unde sta zeul dacilor, tatal lor din cer care flutura Dragonul pentru a-i pazi pe daci tot asa cum efigia acestui Dragon era fluturata de cetele dacilor.
Si inca un lucru tulburator ne prezinta Marea Linie dacica. Polul Nord Ceresc a intersectat aceasta Mare Linie in anul 44 BC. Este anul cind a plecat si Burebista la Zalmoxis, trimis acolo, probabil, tot prin sacrificiu de cei mai buni dintre dacii sai.
Limitele omenesti ale acestui Congres  ne opresc aici comunicarea. Cercetarile viitoare, la care credem ca va pune serios mina si Guvernul Rom^niei, si Academia Rom^na, si alte institutii private si de stat, vor arata felul cum stramosii nostri au cunoscut si transmis din generatie in generatie stiinta despre precesiunea Polului Nord Ceresc si, mai ales, cum a fost posibil sa se realizeze in acele timpuri constructii topografice atit de precise pe un teritoriu muntos atit de vast. Noi, care am vazut cu ochii instrumentelor moderne din dotare puritatea exceptionala a fierului dacic, proprietatile inteligente ale mortarelor lor, imensele cariere de la Magura Calanului, felul magnific de taiere a andezitelor, uriasele terasari care masoara in adincime zeci de metri, care am calculat colosala cantitate de piatra taiata de daci pentru a realiza "zidirea muntilor", cum spune Dio Casius, nici macar nu ne miram de faptul ca stramosii nostri casnici si rustici au putut cunoaste si drumul precis al stelelor pe cer, si oglindirile lor pmintesti, si necesitatea imperioasa a curateniei sufletelui pentru devenirea omului [Platon, Harmides]. 


 Andrei VarticInstitutul Civilizatiei Dacice, Chisinau
Photo - Robert Serban